Mergea Isus înspre cetate.
Deși era înconjurat de gloate,
Plângea, căci El ce singur poate
Era primit, dar nu ca Împărat.

Plângea Isus pentru cetate,
Căci inima-i ce pentru oameni bate,
Mai plânge azi pe mulți sărmani
Ce sunt orfani și nu îl vor ca frate.

Privea Isus cu ochii-nlăcrimați,
Cu-aceleași lacrimi iarăși El privește,
Căci deși-a suferit cuptorul
Astăzi tot mai pustiu îi este-ogorul!

O, cum sa tacă gloata ceea multă?
Căci dacă tac, dar piatra va striga:, , Este Lumina lumii detemută
Ce scapă lumea chiar cu viața Sa! “

Și iarăși se aude șoapta,
Și Duhul strigă: , , Deșteptare!”
O frate drag, ia dar aminte,
Să fim cu toți la marea Sărbătoare!