Se-aud ciocniri ușoare-n ușă,
Dar este întuneric greu afară,
Și cerul e-norat acum,
Nu este nicio stea în zare.
Și te gândești: , , să îi deschid?”
De-atâtea ori când ai deschis,
Ai fost răpit de toate,
Și-n bezna grea, nedumerit,
Se-aude ușa cum încetul bate.
Un glas duios te cheamă-afară,
Să vii lumină să primești!
Te cheamă azi, a câta oară?
Și iarăși stai și zăbovești…
De-odată se oprește Vocea,
Și ciocnirea nu mai răsună,
Rapid deschizi, dar pe cărare,
Nu se mai vede nicio urmă.
Te uiți în sus și vezi în depărtare stele,
Dar ce sunt oare, zeci de mii?
Sunt stele, dar parcă răsare,
Căci între ele este-un Soare viu,
Iar stelele zboară în zare,
Și se zăresc tot mai puțin.
Acum e gol, nu e nimica,
Și nu mai știi dar ce să faci…
Cât încă bate, se mai poate,
Deschide inima nu zăbovi,
Va fi frumos ca să Îl ai aproape
Și să Îl știi mereu alăturea.
În clipa când Isus va reveni,
Să fim cu toții sus în veșnicii!
Va fi atâta de frumos
Să fii cu Domnul glorios,
Chiar dacă aici jos
Vor fi necazuri, lupte, lacrimi.