Isuse, fără Tine...
Autor: Ioana Roșu  |  Album: fara album  |  Tematica: Laudă și închinare
Adaugata in 12/12/2007
...sunt un faraon îngâmfat,
mă bizuiesc pe ale mele care.
Fără Tine Isuse la lupt-am plecat
și... mă înec în Roșia-mare;

...sunt un Haman -la ospăț invitat-
cinstea ce mi-e făcută e mare!
Dar împăratul de complot a aflat
și... m-a trimis la spânzurătoare;

...sunt un Samson, puternic bărbat...
chiar la porțile cetății mut!
Dalilei, inima i-am dat
și... macin la râșniț-acum orb și slut;

...soția lui Lot eu sunt,
am o șansă de salvare;
...înapoi privirea-mi arunc
și... m-am prefăcut în sare.

* * *
Un fiu răscumpărat eu sunt
de Tine, șansa de salvare!
Nu vreau privirea s-o întorc
nici să mă bizui pe-ale mele care,
nu compromisuri, nu complot...
Doar Tie să-Ți aduc onoare!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2400
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni
Isaia 53:10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.