Doamne, dacă-ar fi să am
Vieţi o mie n-aş putea
Să Îţi mulţumesc Isuse
Pentru toată dragostea...
N-aş putea să-Ţi mulţumesc
Pentru-atâta îndurare
Ce reverşi în viaţa mea.
De sunt nori sau de e soare,
Mâna Ta mă ocroteşte,
De cu zori până-n apus,
Şi mi-e inima arzândă,
De iubirea Ta, Isus.
Şi atunci, cum aş putea,
Într-o viaţă să Îţi spun,
Cât de mare eşti Isuse,
Cât de mare eşti şi bun!
Vulcan-16-06-2023
Mary