Orbul când dă de perete
Crede lumea isprăvită,
Că mai multă n-o concepe.
Neagă tot ce nu pricepe.
Cel cu mintea mărginită
Greu mai biruie-n ispită.

Râde de tot ce nu cunoaște
Cel trufaș și fără minte.
Când vezi că vorbești degeaba,
Nu mai înteți gâlceava,
Pune-ți lacăt la cuvinte,
Veghează și ia aminte!

Prostului nu-i șade bine,
Dacă nu e și fudul.
Și-atunci se prezintă bine
Că numai fudulia-l spune
Pe cel prost că-i prost destul,
Prostia ducând cu carul.

Tu, înțelept, în lumea mare
De-nșelători și idioți,
Chiar dacă râzi de fiecare
Ce merge vesel la pierzare,
Să plângi, gândindu-te la toți
Ce n-au în raiul veșnic sorți.

Orb pe orb când se conduce,
Amândoi în groapă cad.
Cu-ndrumarea minții slabe
Și călăuza slugii oarbe,
Repede ajungi în iad
Unde toate mofturile-ți ard.

Azi cu mine, mâine cu tine,
Poimâine va fi cu noi.
Nu te îngâmfa, mai bine
Nu te crede-un oarecine.
Azi cu noi, mâine cu voi,
El se-ndreaptă mai apoi.
Amin.
(Luni, 15 februarie 2021)