Plânsul păsării-ntristate
Se-aude-o rugă, ca un plânset,
un tril umil și trist,
e-al unei păsări ce suspină,
în buza dimineții, întâmpinată cu:
-Îți mulțumesc din suflet, Doamne,
că exiști!
Suflet ascuns în crăpătura unei stânci,
umbroase-ntunecate,
își așteaptă izbăvirea, plângând în rugi,
pe săturate.
Demult trăiește-n crăpătură,
în umbre reci și-atâta de pustii,
parc-așteptând semnalul izbăvirii,
și a ieșirii sufletului,
din umbrele întunecate și pustii.
Un vânt ce-amenință ieșirea,
izbește și-azi, urlând, lovește,
înfricoșând penajul păsării din crăpătură,
ce cântă trist... dumnezeiește.
- O mai fi mult până în zi?
și lacrimi parcă-i curg în tril,
**a fost odată o casă cu copii**
și-o larmă-a fericirii-n bătătură,
cu saț în bine, veselie și oamenii cuminți
care nu fură.
E frig și iar s-a înnoptat,
în plânsul trist se stinge glasul ce a implorat,
a adormit sau sucombat,
iubita pasăre, ce-atâta a sperat,
să iasă-n primăvară din iernat...
(Ați recunoscut pasărea Țară?)
20 iunie 2023