Ceea ce începi tu însuți
Ești dator să și sfârșești.
Numai astfel, datoria
O-mpletești cu bucuria,
Pe deplin ți-o împlinești,
Și-apoi poți să te-odihnești.

Nu ai dreptul niciodată
Ca să fugi de datorie,
Oricât e de grea sau mare,
Copleșindu-te cu-apăsare
Și-asupra ta de-ar fi să fie
Tu s-o-mplinești cu bucurie.

Nu dori laude și plată
Când îți faci doar datoria!
Pentru asta este omul:
Să slujească, să-și dea rodul.
Pentru asta-i omenia,
Să-i faci altuia bucuria.

Soția, fiul și stăpânul
Nu știu răbda – ei cer și cer,
Lor ești dator, chiar dacă toate
N-o să-ți meargă ca pe roate.
Le scoți din piatră și din fier
Că ești sărac, nu ești boier.

Dă-i cezarului atâta
Cât este al lui mereu.
Dar ce Dumnezeu îți cere,
Fă-o, frate, din plăcere!
Dă-i numai lui Dumnezeu,
El te mântuie de rău.

Azi, cezarii cer atâta
Că, dacă le-ai da cât zic,
Niciodată n-ar rămâne
O rezervă pentru tine,
Și pentru ai tăi un pic,
Iar pentru Dumnezeu nimic.

Dacă vrei să afli sigur
Un necaz și un vrăjmaș,
Dă-mprumut la o stricată,
N-ai să primești niciodată.
Fă-te, unui rău, chezaș
Și vei ajunge nevoiaș.

Chezășia pentru leneși
Și-mprumutul la zgârciți
I-a făcut pe mulți s-ajungă
Fără nici un ban în pungă,
Goi, străini și chinuiți
Și lipsiți, și umiliți.

Fiecare se gândește
Cum să-și facă datoria.
Numai cel ce-o face bine
Are mulțumirea-n sine.
Își găsește bucuria,
Pacea și cu armonia.
Amin.
(Vineri, 23 octombrie 2020)