Să-mi ștergi vreau lacrima Isuse
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 23/06/2023
Să-mi ștergi vreau lacrima Isuse, cu mâna care m-a salvat,
Din groapa morții cea adâncă, din locul cel întunecat.

Să-mi dai vreau Doamne mângâiere, căci Domnul ei doar Tu poți fi,
Pe răni să-mi pui aș vrea balsamul, care mă poate întări.

Ia-mi suferința ce mă duce, spre deznădejde să privesc,
Îmi face cale grea Isuse, mă face ea să obosesc.

Să-mi dai doresc a Ta putere, ca Tine-n toate să fiu eu,
Nu o lăsa să mă cuprindă, căci slab sunt Dumnezeul meu.

Dă-mi umeri ca să-mi duc povara, ce uneori e-atât de grea,
Să nu mă lași Tu niciodată, ca singur eu să fiu sub ea.

Eu știu că doar Tu ești puterea, în cerul viu și pe pământ,
Ridic-o Doamne doar o clipă, că eu să pot să-mi iau avânt.

Să-mi ștergi suspinul mi-e dorința, ce-i uneori apăsător,
Arată-mi calea către viață, condu-mă la al Tău izvor.

Din el eu pot o alinare, în orice vreme să primesc,
Dar și puteri ca-ntotdeauna, doar voia Ta s-o împlinesc.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 140
Opțiuni