Ești nemărginit de mare, Doamne ești de necuprins,
Dragostea ți-e fără margini, focul ei nu va fi stins.

Ești de nepătruns Tu Doamne, faci din flăcări slujitori,
Tu așezi o temelie, la pământul de sub nori.

Faci izvoare să țâșnească, printre munți ele ce curg,
Soarele-l ridici pe ceruri, Tu răsări și un amurg.

Ne vorbești din înălțime, nouă... niște păcătoși,
Tu închizi adâncul mării, ca să fim noi glorioși.

Din locașul Tău Isuse, munții uzi... și-acest pământ,
Cu-ale Tale roade multe, Tu îl saturi Domn preasfânt.

Tu faci iarba ca să crească, oamenii înveselești,
Pe luminători Isuse, poți ca să-i înțelepțești.

Știu pe cer când să răsară, să apună ele știu,
Vremurile ne arată, când sunt zori sau ceas târziu.

Cât de multe-s ale Tale, azi lucrări pe-acest pământ,
Le-ai făcut cu-nțelepciune, și putere Domn preasfânt.

Tu aduci și primăvara, frumusețea Ta e-n ea,
Vântul care potolește, arșița mare și grea.

Mare ești... și-a Ta lucrare, peste tot văzută-i ea,
Nimenea și niciodată, s-o oprească n-ar putea.
Amin