Suntem copii de Dumnezeu, pe-o cale-ndurerată,
Pe ea a mers însângerat, al nostru Domn... odată,
Suntem și prigoniți... scuipați, dar plini de bucurie,
Că vom sfârși în Paradis... avem nădejdea vie.

Suntem copiii Celui sfânt, vre-o teamă nu ne-apasă,
Căci mâna ce pe cruce-a stat, o clipă nu ne lasă,
Chiar de suntem batjocoriți, nu vom opri pe cale,
Cu cei batjocoriți... Isus, se-așează jos în vale.

Un rod al suferinței Lui, suntem în alergare,
Nu singuri căci de sus avem, noi parte de-ndurare,
Când bate vântul furios, se-aude cum rostește,
Doar un cuvânt... ce este viu, căci vântul îl oprește.

Suntem aici moștenitori, a vremii din vecie,
Doar în picioare noi vom sta, chiar de-or cădea o mie,
În luptele ce s-au pornit, în timpul de pe urmă,
N-avem vre-o teamă căci suntem, a Domnului noi turmă.

Chiar dacă marea-ar spumega, vom merge înainte,
Dorința arde-aprins în piept, după acele sfinte,
Nu vom privi spre-acel trecut, dorit să ne oprească,
Din zborul care îl avem, spre slava cea cerească.

Suntem aleși de Dumnezeu, din marea Lui iubire,
Să fim cu El când va veni, doar plini de fericire,
Durere... lacrimi nu vor fi, va fi doar bucurie,
Nu doar o clipă... sau un timp, va fi o veșnicie.

Să prețuim cerescul har, cât astăzi îl mai lasă,
Chiar de e greu... să nu uităm, avem în cer o casă,
Adâncul dacă ar urla, sa nu avem vre-o teamă,
Noi nu suntem orfani... avem, un Tată-n cer... și-o Mamă.

În dragostea ce ne-a cuprins, atunci... în prima oară,
Să fim noi până la sfârșit, căci iată... El coboară,
Se-aud azi pașii lui Isus, El este-atât de-aproape,
E scurtă vremea ce-a rămas, doar ea ne mai desparte.

Și în curând... cu toți vom fi, la ape cristaline,
Ce nu sunt cele pământești, sunt apele divine,
Cu sfinții care au plecat, vom fi noi împreună,
Unde va fi un răsărit, fără sa mai apună.
Amin