De-aș fi-nțeles vre-o dată, de ce-s prin încercare,
Eu aș fi fost Isuse, în ea plin de răbdare,
Când mă ciopleai pe mine, din dragoste mereu,
Ca să se vadă-n lume, că-s fiu de Dumnezeu.

De-aș fi-nțeles vre-o dată, de ce mă treci prin vale,
Nu mi-ar fi fost Isuse, al meu pas mai agale,
Atunci când Tu pe mine, să mă înveți ai vrut,
Ca să privesc spre Tine, nu în al meu trecut.

De-aș fi-nțeles durerea, ce mă făcea pe mine,
Să fiu în grea durere, tăcut Isus ca Tine,
Treceam fără de murmur, oricât de grea era,
Treceam fără cârtirea, pe buze ce-mi stătea.

De-aș fi-nțeles eu vremea, fierbinte din cuptoare,
Că ea era o vreme, cea plină de-ndurare,
Dar n-am știut Isuse, că Tu mereu erai,
Acolo langă mine, și Tu-n cuptor stăteai.

De-aș fi-nțeles iubirea, prin jertfa ce-ai adus,
A mea privire Doamne, privea numai în sus,
N-aș fi privit pământul, ce-ades m-a clătinat,
Când n-am privit spre cruce, căzut... îndurerat.

De-aș fi știut pe mine, ce mult Tu mă iubești,
Când mă mustra cuvântul, și azi ce îl rostești,
Aș fi fără de pată, pe buze azi ce tac,
Tu iartă-mă și fă-mă, să fiu dup-al Tău plac.
Amin