Se trec azi iute anii, ca floarea ofilită, ca frunza fluturată, de adieri de vânt,
Rămâne-o amintire, acest trecut al vieții, căci ținta noastră este, un loc ce este sfânt.

Se trec atât de-ngrabă, și zilele venite, aduc mult mai aproape, o cea mai mare zi,
În care-aceste vremuri, ce-s pline de durere, dar și de-amărăciune, în ea... ele-or sfârși.

Aleargă iute timpul, din răsărit de soare, spre un apus se duce, să-L întâlneasc-ar vrea,
Pe Cel ce va aduce, o lungă primăvară, o mare împlinire, ea este Țara Sa.

În care niciodată, nu vor mai fi necazuri, nu vor mai fi nici lacrimi, vor fi doar bucurii,
Spre ele-aleargă timpul, dar și întreg pământul, ce are o dorință, s-ajungă-n veșnicii.

Sunt toate-așa grăbite, căci zorile se-arată, în prag de ușă bate, un veșnic infinit,
În el vor să ajungă, la capăt cei ce astăzi, ei fără de oprire, mereu doar au slujit.

Se trece-această viață, căci este trecătoare, doar visele sunt vise, cu împlinirea lor,
Spre locul împlinirii, sunt astăzi doritorii, de viață-n veșnicie, de veșnicul izvor.
Amin