Astăzi este pocăința, ritual obișnuit,
Unii vin să-și odihnească, trupul lor ce-i obosit,
De atât de multă trudă, când robesc acest pământ,
Căci ei dorm în adunare, când vorbește Cel ce-i sfânt.

Predicile-s pregătite, e oprit harul de sus,
Diplome stau pe amvoane, nu îl lasă pe Isus,
Să își lase mângâierea, pentru cei ce sunt răniți,
Ba mai mult... ei înc-o data, sunt de înălțimi loviți.

Nu mai e Samariteanul, cel ce dă eliberări,
Absolvenții stau în frunte, prin mai multe adunări,
Care calcă în picioare, rodul jertfei ce-aducea,
Jertfa sfântă de pe cruce, pentru toți când El murea

Casele de închinare, cum erau azi nu mai sunt,
Sunt o mare concurență, între lideri pe pământ,
Sub păreri ce-s necioplite, suflete se sting mereu,
Mulți doresc doar ca să mustre, n-au teamă de Dumnezeu.

Cei sărmani stau la o parte, ei în turmă nu-s primiți,
Cum era și Domnu-odată, alungați sunt... prigoniți,
Ca Pilat mulți azi se spală, folosind cuvântul Său,
Însă ei nu intră-n luptă, căci în luptă este greu.

Oare când privește Domnul, astăzi spre poporul Său,
Ce El simte când iar vede, ca e rob a celui rău,
Când El vede-atâta ură, dezbinare între frați,
Când El vede lucrătorii, ce-s a Lui că-s alungați.

Când El vede ca bolnavul, nu se poate vindeca,
Când El caută slujbașii, dar nu sunt în via Sa,
Căci o mare rătăcire, pe pământ s-a uneltit,
Mulți se cred pe drum spre viață, însă ei au rătăcit.

Să ne pocăim cu toții, să-i slujim lui Dumnezeu,
Cu mânie... dezbinare, îi slujim celui ce-i rău,
Să ne-mbărbatăm ne spune, Domnul în al Său cuvânt,
Nu să fim asupritorii, fraților noi pe pământ.

El ne spune-a noastră vorbă, să zidească ea mereu,
Să zidească unitate, nu mânia celui rău,
El ne spune mângâiere, pentru alții ca să fim,
Cu-ale noastre vorbe multe, nu ar vrea să-i omorâm.

Ne mai face o strigare, mersul să ni-l îndreptăm,
Nu pe înălțimi vrea Domnul, pe-a Sa urmă ca să stăm,
Vrea la poala crucii Sale, s-așteptăm ascultători,
Și să strângem pentru ceruri, pe pământ noi azi valori.
Amin