Cine azi își mai dorește, suferința lui Hristos,
Cea de pe o cale-ngustă, nu-i un drum ce-i prea frumos,
Cine oare mai alege, lacrimile și dureri,
Când atât de multe astăzi, lumea are-a ei cărări.

Cine oare mai îmbracă, umilința zi de zi,
Când o mică crăpătură, răzvrătirea azi găsi,
Care tulbură ființe, pe cărarea către cer,
Care cred că sunt doar bine, însă sunt cele ce pier.

Cine oare se jertfește, în ascuns azi pe pământ,
Cine oare își dorește, ca să ducă ca un Sfânt,
Crucea grea și-anevoioasă, cum ducea odat Isus,
Pe-acel deal... fără de milă, când de cui-era străpuns.

Dar să tacă când mulțimea, pietre-aruncă zi de zi,
Cine oare-și mai poate, înapoi a nu lovi,
Cine oare rabdă bice, cum al nostru Domn răbda,
Plin de răni dar și iubire, când pe Golgota urca.

Azi urcarea e dorită, fără multe suferinți,
Dar mai este o dorință, ca să devenim toți sfinți,
Însă fără multă trudă, fără a mai pătimi,
Fără a mai duce-o cruce, fără plâns... doar a zâmbi.

Calea lată e aleasă, fără lacrimi pe obraz,
Nimenea nu vrea să fie, slugă... sau în vre-un necaz,
Cum a fost Isus odată, slava-n urmă când lăsa,
Nouă ca să ne slujească, pe pământ când cobora.

Astăzi este pocăința, după cum omul o vrea,
Mai cu haina ca în lume, plin de glume-n gura sa,
Cu slujire pentru Domnul, fără a se mai jertfi,
Fără multă dăruire, nu și-n noapte... doar în zi.

Însă pe-o așa azi cale, se ajunge-n foc... nu sus,
Unde-i prea târzie clipa, de-al alege pe Isus,
Astăzi noi din ațipire, iute vrea să ne trezim,
Căci pe-o cale-atât de largă, suntem cei care murim.
Amin