Eu știu ce este despărțirea, este-un fior ce-i dureros, ce-ți pregătește-un loc pe-o culme, ce este el cel mai de jos.
Eu știu ce este și durerea, în inimă ea mi-a lăsat, atâtea răni ce-mi deschid gura, să spun ce-i ea cu-adevarat.
Eu știu ce-nseamnă suferința, ce-nseamnă singur ca să fii, căci din pruncie mi-a fost pasul, prin locurile ce-s pustii.
Eu știu și gustu-amărăciunii, cunosc adâncul de suspin, cunosc și jalea... nu-i străină, e purtătoare de pelin.
Însă mai știu și îndurarea, ce s-a oprit în dreptul meu, mai știu iubirea fără margini, ce-o are numai Dumnezeu.
Mai știu ce este fericirea, eu printre lacrimi o gasesc, atunci când viața mi-este tristă, eu fericirea întâlnesc.
Căci milă cerului spre mine, ea a privit când eu eram, orfan în lume... fără nimeni, când eu în ea mă scufundam.
M-a ridicat pe-a Sale brațe, o haină albă-n dar mi-a dat, sa nu mai fiu pierdut și singur, să fiu și eu răscumparat.
Cunosc fiorul ce mă face, sa uit durerea din trecut, când sunt slăbit mereu am parte, de îndurare... mi-este scut.
De cine să mă tem eu oare, după ce toate am trăit, de cine sa mă tem când astăzi, sunt eu un suflet mântuit.
De-ar încerca azi să mă ducă cărarea vieții prin pustiu, eu nu mă tem căci am în mine, puterea Domnului... e viu.
Privesc mereu doar înainte, și uit trecutul dureros, în fața mea e numai cerul, și-a mea iubire... e Hristos.
Amin