Mi-e inima în foc aprinsă
autor. Diana (G. U)

Mi-e inima în foc aprinsă, aștept Iubitul meu să apară, să atingă cu buzele Lui focul nestins, să sufle cu adiere, să îmi vindece arsura.
E strigătul prea lung? , e vântul prea încet? , ce ne desparte? , ce-i între noi? , un pustiu... ape?
De ce nu te pot atinge dar totuși te simt mereu aproape, de ce nu te pot privi în ochi dar totuși te văd în toate.
Întârzie apusul? , dorința mi-e mică? , o Doamne unde ești.
E valea adâncă, e rece, e gol, e departe de tot ce ești Tu.
Între mine și Tu... e iubire.
E noaptea în fața dorită de soare,
Mi-e inima tristă, ar vrea-nviorare,
Între mine și Tu stau doar ape ce seacă,
Cu valuri de teamă ce stau ridicate.
Mi-e inima în foc aprinsă, de dorul Tău îmi tremură privirea... unde ești?
Ești Iubitul meu ce saltă peste dealuri căci îmi doresc grăbirea.
Ești Puternicul apelor, munților, văilor, cerului, pământului... ești Tu... între mine și Tine.
Ce ne poate despărți când Tu ești toate.
Ce ne poate-ndepărta când Tu ești timpul.
Grăbește-le toate căci inima îmi arde aprinsă, e dorită de împlinire, de atingere, de iubire.
Hai vino... vino sa aduci vremea. În care Tu să fii și eu, fără... între noi.
Vino