Ştiu un schilav, bătrân cerşetor, care,
Ciung din copilărie, când stau să-l ascult,
Chiar şi acum peste sumedenie de ani,
Se plânge că mereu îl doare
Braţul lipsa si mâna, pe care nu le mai are,
Ca un duh statornic acolo, al cărnii pierdute de mult.
Este în mine o durere tirană
A mea...şi nu pot s-o pipăi. E aici...şi totuşi parc-a plecat.
Stăruie, ca a schilodului în golul viu; arde, diafană:
Doamne, Tu mă dori ca o neadormită rană
Dintr-un tainic mădular de mult retezat.

(miercuri, 18 mai 1955, Bucuresti, în spital)