E timpul de pe urmă, am devenit haini,
Suntem străini, se pare, am devenit străini,
De tot ce mai demult avea preț și valoare,
Privesc doar cu tristețe și inima mă doare.

Ne mor bătrânii singuri, ne mor abandonați,
Îi ducem în spitale sau la azil uitați
Și mor în suferință, uitați de toți, ei mor
Cu inima zdrobită de dragoste și dor.

Nu avem o mustrare, doar spunem că e greu
Căci e senil bătrânul, uităm de Dumnezeu,
Am devenit comozi și nimeni nu-i ca noi,
Nu mai e bunătate, în inimi doar noroi.

Ne mor bătrânii singuri și lacrimi noi vărsăm,
Avem orgoliul nostru și parcă nu cedăm,
Privim mormântul rece ce ne-a înghițit bătrânii
Și nu înțelegem, Doamne, că noi suntem hainii.

Ne mor bătrânii singuri, dar roata se întoarce,
Îmbătrânit cu toții, ne place, nu ne place,
Să ne gândim chiar bine la ce e de făcut
Căci se întoarce roata, o luăm de la început.
Emilia Dinescu