ILUZIA ADEVĂRULUI

S’ar părea că toți suntem mari meșteri la vorbe,
Ca și condimentele tari, ce se pun și în ciorbe,
Spuse mai în șoaptă, de taină, ca să părem mai buni,
Peste-un foc ce mocnește, doar doi sau trei cărbuni...

Sau le spunem mai tare, mai răspicat, mai dur,
Ca apele ce-s tulburi, într-un mesaj impur.
Așa cum ne îndeamnă vulcanul ce e-n noi,
Ce stăvilar nu are, e foc, e mâl, noroi...

Și nu gândim de are, un bun final, câștig,
Sau de vom rupe inimi, cu-al vorbelor cârlig.
De vom aduce pace, iertare, pocăință,
De vom cânta la urmă un imn de biruință? ? ?

Nu e de-ajuns să facem din Adevăr un steag,
Când nu-i Hristos ca țință, ci doar un trai beteag.
Căci doar de se-mpletește dreptatea cu iubire,
Devine adevărul succes, har, mântuire!