PARTEA MEA DE MOSTENIRE



„Domnul este partea mea de moştenire,
Zice sufletul meu", mângâiat cu iubire.
„Nădăjduiesc în El", în revărsarea Harului,
În moştenirea Sfântă, darul Domnului.

Apele de vor trece, şuvoi peste mine
Nu mă vor înghiţi, căci El mă ţine bine.
Nici focul închins nu mă poate atinge,
Domnul va fi cu mine şi-l va stinge.

Mă va sprijini, dreapta Lui biruitoare,
Nu mă va cuprinde, nici o-ngrijorare.
Încrederea mea, e clădită pe Stâncă,
Căci Isus m-a scos din groapa adâncă.

Ispita asupra mea putere nu poate avea,
Când ascult de Isus şi fac doar voia Sa.
Biruinţa mă va-ntări, căci El e cu mine,
Cu braţul Lui puternic, mă ţine bine.

A potolit setea sufletului meu, încercat,
M-a scos din întuneric, lumină mi-a dat.
În necaz s-a-ndurat de suferinţele mele,
Mi-a dat bucuria şi-am uitat de durere.

Nădejdea mea e-n mântuirea Domnului,
În făgăduinţele şi binecuvântările Lui.
Şi sufletul meu aspiră după neprihănire,
În darul Lui „partea mea de moştenire".

Sufletu-mi tânjeşte plin de mare dor,
Să vină clipa întâlnirii, cu Isus pe nor.
Inima mea bate cu mare înflăcărare,
Să răsune goarna, marşul de plecare.

Să se audă glasul ce strigă: ADUNAREA!
Stărui în neprihănire să-mi fie umblarea.
„Domnul este partea mea de moştenire,
Zice sufletul meu", mângâiat de iubire.
AMIN