Mânia-i roade doar pe-acei
Ce caută slavă și plăceri.
De n-ar fi-aceasta, n-ar fi ură
Nici răzbunare în natură,
Mânii și certuri nicăieri,
N-ar fi sărmani, n-ar fi boieri.

Fugi de mânia lumii
Oricând îți vine-n drumul tău.
Că ea e ciuma rugăciunii
Și-ți depărtează toți vecinii,
E pricină la atât de mult rău,
E boală-n suflete mereu.

Dacă omul se-nfrânează
De mâncări și băutură,
Dar dă loc la gânduri rele
Și la fapte tot ca ele,
La mânie și la ură,
E vrăjmaș pentru Scriptură.

Se aseamănă cu luntrea
Pe o mare învrăjbită
Care, printre stânci vrăjmașe
Pe-ntunecate făgașe,
De-un nebun e cârmuită.
Sigur va fi nimicită.

În curând se prăbușește
Ori ’necată, ori zdrobită.
Toată fericirea vieții,
Toată râvna tinereții
De mânie-i nimicită
Cât de bine-ar fi pornită.

Pe-nălțimile credinței
Greu ajung cei mânioși.
Duhul Sfânt se depărtează,
Nicidecât nu-nflăcărează
Acest fel de „credincioși”
Care-s din fire ciudoși.

De aceea înfrânează-ți,
Fiul meu, orice porniri,
Dacă vrei să fii lăcașul
Și să intri pe făgașul
Liniștitei mulțumiri
Din ale Domnului zidiri.
Amin.
(Luni, 18 ianuarie 2021)