TELEVIZORUL

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Unii presupun c-aceasta e icoana vorbitoare,
Care amăgeşte lumea cu miraje sclipitoare.
Aşa îl acuză unii, că e forţa cea străină,
Pe când alţii, îl adoră şi în faţa lui se-nchină.

Hai să-i facem judecata, să ne dăm şi noi părerea;
Dacă-i vinovat, să-l stingem, să-i tăiem pe loc puterea.
Mai întâi, ce rele face acest renumit viţel?
Ca să-l condamnăm la moarte fără drepturi de apel...

Sau, ce fel de lucruri bune ne aduce în cămin?
"Sigur, -vor răspunde unii, şi programul cel creştin!"
Lucrurile se complică, acest straniu aparat,
În procesul condamnării şi-a ales şi avocat.

Avocat sau apărare, de-ar fi unul, n-ar fi rău,
Dar sunt mii şi milioane care-l apără pe "zeu".
...Că ne-aduce informaţii din domenii diferite,
Despre oameni, animale, vom şti lucruri felurite.

Vor vedea copii noştri filme care-i îngrozesc,
Goliciune, violenţe, "nu-i nimic, e omenesc,
E cultură dragă frate!"- chiar de te apucă frica,
Căci se uită şi copii, şi părinţii, şi bunica.

Unii se îmbolnăviră, şi vă rog nu vă miraţi,
Căci acei care-l adoră, sunt de duhuri atacaţi.
"Da de unde, fanatisme!" strigă-n glasuri apărarea-
Aparatul e ştiinţific, nu-i batjocoriţi valoarea!"

Şi procesul se dezbate... cei ce-acuză sunt mai rari,
Avocaţii apărării parcă sunt mai mulţi, mai tari.
Ei sunt după cum se vede, cei din frunte, cei de sus,
Cei ce-acuză aparatul sunt urmaşii Lui Isus.

"Frate dragă, ai greşeală! - strigă cei ce nu se tem -
Numai voi sunteţi cu Domnul? dar noi oare-a cui suntem?
Mai lăsaţi televizorul, ce atâtea condamnări!
Căci în el vedem programe de prin munţi şi de prin mări.

Vezi alegeri, vezi războaie, vezi atâtea nevăzute,
Îţi îmbogăţeşti albumul minţii cu necunoscute."
Noaptea li se pare scurtă, şi nimic nu poţi să zici,
Căci "icoana vorbitoare" are parcă-n ea lipici.

Nici la masă nu îi lasă, stau cu ochii pironiţi,
Vai ce dragoste! Ce râvnă! Bieţii noştri pocăiţi...
Vin din nou acuzatorii şi le strigă: "Iubiţi fraţi,
Oare vreţi pe două scaune, şi cu doi stăpâni să staţi?"

Comitetul şi păstorul pot să-nlăture necazul,
După cum şi procurorul ia cu amănunte cazul.
Până nu se dă sentinţa, să cunoască tot poporul:
Căci Cuvântul Celui Veşnic, e Hristos, Judecătorul.

Vai, aceasta ne uimeşte, chiar aşa să fie oare?
Să rămână jos toţi fraţii care au televizoare?
Să răspundă procurorii din Scripturi, unde anume
Se vor duce credincioşii care-s înclinaţi spre lume.

Căci cine iubeşte lumea, e vrăjmaş cu Dumnezeu.
Iată unul din decrete care ne apasă greu.
Oare n-aţi citit că lumea va dispare în talaz,
Numai Dumnezeu ne scapă de la moarte, din necaz.

Haideţi să zidim altare privegherii şi-nnoirii,
Şi să scoatem "astarteea" din atenţia privirii!
Căci de nu, se stinge Duhul ca şi flacăra din sfeşnic,
Şi vom deveni epave, fără Dumnezeul Veşnic.

Nu-l consideraţi fanatic pe un frate veghetor,
Căci apostolii şi Domnul n-au avut televizor.
Tot ce vi se pare groaznic, tot ce vi se pare rău,
Lepădaţi din casa voastră, şi slujiţi Lui Dumnezeu.

Nu vă amăgească duhul lumii cu al lui torent,
Căci televizorul nostru este Noul Testament.
Ridicaţi a lui antene, mâini curate, fără vină,
Şi pe ochii rugăciunii, veţi primi de sus lumină.

Ca şi sfinţii din Scriptură, veţi vedea cerul deschis,
Şi prin Duhul Celui Veşnic veţi privi un Paradis.
Nu sunt basme, nu sunt glume, noi avem televizor
Care prinde altă lume pe ecranul lui color.

Poţi vedea e drept, şi monştri, duhuri care îngrozesc,
Dar şi îngerii luminii ce Lui Dumnezeu slujesc.
Să vezi Ţara Fericirii în vedenie, sau vis,
Ca profeţii din vechime care ne-au lăsat în scris,

Iacov L-a văzut pe Domnul şi a cerurilor scară,
Şi mulţimile de îngeri care urcă şi coboară.
Daniel, în Cartea Sfântă are una dintre file,
Unde L-a văzut pe Domnul, Cel îmbătrânit de zile.

"Vino ca să vezi mireasa!"- şi Ioan a fost chemat
Pe un munte plin de slavă, în ţinutul minunat.
Pe ecranul viziunii, acest frate credincios,
A văzut atâtea taine arătate de Hristos.

A văzut şi el, şi alţii, şi vedea-vor toţi acei
Care au credinţă vie, aşa cum avură ei.
Şi chiar dacă ochii noştri sunt acum împiedicaţi
Ca să vadă măreţia celor binecuvântaţi,

Nu vom renunţa la slava care Domnul ne-a promis,
Vom vedea şi noi odată, minunatul Paradis.
Astăzi ne uităm prin ceaţă, prin credinţă licărim,
Dar în marea dimineaţă, vom vedea tot ce dorim.

Până-atunci iubite frate, până la măreţul zbor,
Ia Scriptura şi te uită la acest televizor!
Scoate-l pe "dagon" afară, cu chemarea lui lumească!
Căci de nu, pe toţi ai casei are să-i îmbolnăvească.

Nu privi spre avocaţii care-l apără mereu,
Tu te roagă, mergi cu fraţii care cred în Dumnezeu!
Sigur, lumea nu-nţelege, şi ne crede chiar nebuni,
Dar vă rog priviţi în urmă la bătrâni şi la străbuni.

Ei s-au dus fără cultura dată de televizor,
Dar aveau credinţă vie în Hristosul Salvator.
Poate sunt şi lucruri bune, nu contest, la aparat,
Dar mai mult de jumătate ce se vede, e păcat.

Mai ales în lumea rece, ateiştii ca ofrandă,
Ei au folosit TV-ul, numai pentru propagandă.
Şi-au fost obligaţi păstorii să-l aducă-n casa lor,
Ca să dea exemplu turmei că ei au televizor.

Şi i-a prins pe uşuratici: "Dacă el, care-i păstor,
Oare eu de ce n-am dreptul ca să am televizor?"
Şi setoşi nespus de tare, fraţii repede s-au dus,
După apele amare şi în casa lor le-au pus.

Elisei aruncă sare, după cum vedeţi lucrarea,
Peste apele amare, să vindece adunarea.
Ca şi Moise în vechime, aruncăm în ape băţul,
Ca să-i vindecăm pe fraţii care urmăresc dezmăţul.

Unii poate vor pricepe, alţii se vor amuza,
Şi vor zice: "Da... se poate...", însă ei se vor scuza.
Noi vă zicem mii de scuze, dar să nu rămâneţi jos,
Nimeni să nu vă despartă de iubirea Lui Hristos.

Nici un fel de amăgire, nici o forţă de sub soare,
Nimeni să nu vă despartă, nici "icoana vorbitoare"!
Poate că va fi iertare, ştim că mila biruieşte,
Însă "idolul cel mare" multă lume amăgeşte.

De fapt, nu e aparatul vinovat de toate cele,
El e doar canalizarea pentru diferite rele.
Vinovaţi sunt curioşii, ei se-ncarcă cu păcate,
Când se uită la programe de la duhuri necurate.

Şi te miri, vai, cum se poate să se uite chiar şi fraţii?
Cum dansează şi cum cântă pe ecran destrăbălaţii.
Puneţi întrebarea frate: nu gândeşti că e greşeală
Să admiri pân'la sfârşite gălăgia infernală?

Văzătorii şi proorocii care stau pe zid de strajă,
Unii au căzut în cursă, fermecaţi de-această vrajă.
E adevărat, că iadul e cu sfinţii în război,
În aceste vremuri grele cad atâţia dintre noi.

Sigur, sunt şi alte rele, chiar de n-ai televizor,
Iadul duce mare luptă cu al Domnului popor.
De aceea, fraţi în Domnul, daţi de veste tuturor,
Că nu-i bine să se uite sfinţii la televizor!

De ce roşcove amare? ...când al nostru Tată Sfânt,
Are pâine şi bucate pentru toţi de pe pământ.
Numai cei lipsiţi de minte schimbă aurul pe zgură,
Cei cuminţi rămân cu Domnul, şi trăiesc după Scriptură.

Iar de eşti precum se spune, frate, de altă părere,
Dumnezeu să te ajute, şi să-ţi dea de sus putere.
Prin această poezie nu-ngrădim nici o făptură,
Versurile au în ele rădăcina în Scriptură.

"Ai dreptate, vei răspunde, cu Scriptura fiecare
Vin la oameni să le spună cu a lor interpretare."
Nu lua nici o bobiţă, de gândeşti că e neghină,
Dar te-ntreabă: ce-ai în tine? întuneric sau lumină?

Ia un caieţel şi scrie, câte ceasuri ai pierdut
Cu privirea aţintită la faimosul "belzebut".
Inima se împietreşte ca şi stânca de granit,
E îngrozitor să cadă de la har un mântuit.

Alexandru Căldăraru a sărit ca şi un leu,
Ca să-l sfâşie pe Pavel, pe omul Lui Dumnezeu.
Adevărul deranjează, însă trebuie să-l spui,
Să cunoască orişicine care este starea lui.

Mii de "căldărari" să urle, nu ne îngrozim de lei,
Dumnezeul nostru mare e mai tare decât ei.
Spuneţi fraţilor să ştie ce e bine şi ce-i rău,
Ce ne spune vocea lumii, şi ce spune Dumnezeu.

Amin