Cu o inimă zdrobită, plec genunchii jos la cruce,
Lacrimi multe cad pe față, căci povara n-o pot duce,
Am crezut că lumea-aceasta mi-este leagăn, desfătare,
Dar m-am înșelat amarnic și-acum suferința-i mare!

N-am avut pe drumul vieții un îndrumător să-mi spună,
Dacă fapta mea-i greșită sau din contră, că e bună,
Am avut varii modele ce-au trăit tangent cu mine,
Dar se pare că niciunul nu mi-a povestit de Tine!

Multe nopți, privind spre ceruri, prin puzderia de aștri,
Îmi închipuiam Iubirea, zâmbet larg și ochi albaștri,
Norii când umbreau pământul, trimiteau prin lăcrimare,
Mângâierile dorite, peste-adânca-mi frământare!

Nu am înțeles chemarea zărilor de pace pline,
Dar simțeam cum Infinitul mă atrage și pe mine,
Închistat în carapacea lutului uscat și rece,
Am văzut cu ochii minții cum subtil viața-mi se trece!

Nu mi-am înțeles menirea, până când din zări senine,
Mi-ai trimis Lumina-n suflet și Te-ai îndurat de mine,
M-ai iubit ca nimeni altul, mi-ai vorbit despre iertare,
Despre harul mântuirii și iubirea jertfitoare!

Suntem pe pământ o vreme, fiecare, spre sfințire,
Modelați pe roata vieții, pretendenți la mântuire,
Strălucirile de-o clipă se vor trece ca o boare,
Ești tu mântuit prieten? Pune-ți astă întrebare!

Chiar de-n viață mai sunt lacrimi și mai poposești prin vale,
Dumnezeu dă mângâiere și te-ndrumă pe-a ta cale,
El poverile îți poartă când se clatină piciorul,
De permite încercarea, tot El dă și ajutorul!

15/07/2023, Barcelona- Lucica Boltasu