Nu mai amâna
Autor: Ionescu Petru  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonescuP292 in 17/07/2023
        Nu mai amâna

Așa cum ești, ești așteptat
E timp, e har, e îndurare
De-atâtea ori ai amânat
Ai rătăcit fără iertare.
N-ai vrea s-asculți un Glas duios
Al Celui care pentru tine
S-a coborât din slavă jos
La chinuri, moarte și rușine?
Să nu spui că a fost puțin
Prețul plătit pentru păcate
Căci El în suferinți și chin
S-a dat în locul nost' la moarte.
El te-a iubit și te-a chemat
O, de-ai voi să-i dai crezare!
Că a murit nevinovat
Să ai în veci de veci iertare.
Când vei dori ca să-nțelegi
Că a plătit întreaga-ți vină?
Acum e timpul să alegi
Să ai viață și lumină.
Nu amâna neîncetat
Vino la El să ai viață
Căci pentru tine s-a lăsat
Legat, lovit, scuipat în față.
A fost așa batjocorit
Și-a fost urcat apoi pe cruce
Și-n locul tău El a murit
De ce n-asculți chemarea-I dulce?
Să știi că El te va ierta
Dacă smerit cu pocăință
Azi vei veni în fața Sa
Netemător și cu credință.
Să nu spui că nu vei putea
Să îl urmezi în ascultare
Vino la El și vei avea
Un chip, un nume și-o răsplată mare.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 277
  • Export PDF: 4
Opțiuni