Rugăciune
M-aplec în fața Ta cu adorare
Părinte Veșnic, Necuprins și Sfânt
Pentru Iubirea-ți fără-asemănare
Te preamăresc prin fapte și cuvânt.
Ești Preaputernic și Măreț în toate
Nimenea nu-i asemenea ca Tin'
În fața Ta Preasfântă Bunătate
Cu-ntreaga mea ființă și eu vin.
Îți mulțumesc de Jertfa Ta măreață
Ce pentru noi cu dragoste-ai adus
Când ai trimis a vieții dimineață
Chiar printre noi, pe Fiul Tău Isus.
Pentru Cuvântul Tău plin de putere
Nu-i mulțumire nicicând de ajuns
Prin El aduci în suflet mângâiere
La orice întrebare un răspuns.
Pentru-al Tău Duh care ne dă povață
Onoare și mărire-aduc mereu
Prin El ne-ndemni ca să privim în față
Chiar de vin valuri și e drumul greu.
Te rog să ne asculți, ne dă iertare
Căci voia Ta în toate nu trăim
Ne umple cu puterea Ta cea mare
Ca de pe cale să nu rătăcim.
Ne dă credință în puterea-ți mare
Prin care ne conduci în orice zi
Ne-ajută să trăim în ascultare
De e senin sau nori de ar veni.
Ne dă putere și înțelepciune
Să răspândim cu dragoste și har
Mireasma traiului prin fapte bune
Născute chiar prin jertfa din Calvar.
Iar pân' la capăt când ne iei acasă
Să ne conduci în toate te-am ruga
Chiar de e grea povara ce ne-apasă
Pe brațul Tău dorești a ne purta.
Cu mulțumire slavă-Ți dăm azi Ție
Părinte Mare, Fiu și Duh Preasfânt
Că-n locul pregătit din veșnicie
Ne vei lua de pe acest pământ.