Încredere
Autor: Ionescu Petru  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonescuP292 in 18/07/2023
           Încredere

Un drum necunoscut îți stă în față
Cu bucurii, cu lacrimi, cu nevoi
Orice ar fi chiar din greșeli învață
Ca să alegi ce e bun în viață
Fără-a privi o clipă înapoi.
Căci ce a fost nu poate să revină
Chiar ce-i frumos nu poți să retrăiești
Te luptă-n toate să fi fără vină
Și să te-mbraci în haine de lumină
Să poți cunună-n cer să dobândești.
Lucrează mult din zori și până-n seară
Dorind, rugând, chemând pe-acei ce pier
Chiar dacă nu-i pentru întâia oară
Când îți dorești ca nimeni să nu piară
Venind la Calea ce duce spre cer.
Chiar de pășești prin multă-nlăcrimare
Nu te-ntrista de nu primești răspuns
Căci Domnul este plin de îndurare
Și dă răspuns, când stau în așteptare,
Acelor inimi ce plâng în ascuns.
S-aduci oriunde-ai fi roadă deplină
Călăuzită doar de Duhul Lui
Fiind de pace și iubire plină
Blândă, smerită, cu fața senină
Să dărui bunătate orișicui.
Rămâi cu Domnul Isus pe vecie
Și-ncrede-te în glasul Lui mereu
Căci prin a morții vale doar El știe
Când vei ajunge ca să te mângâie
Și să te scape căci e Dumnezeu,
Și te va trece-n țara minunată
Acolo unde veșnic vei trăi
Preafericită și încununată
Într-o lumină dulce și curată
Ce strălucește pentru veșnicii.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 215
  • Export PDF: 4
Opțiuni