Oriunde vei merge oricât de departe
Orice să muncești, și oricât
La poartă, doruri îți vor bate
Un dor arzător și, un gând.

E dorul, acela de mamă,
Ce-n anii tăi mici te-a crescut
Sfioasă, cu grijă și teamă;
Ți-a fost mângâiere și scut!

E mama! sublima ființă;
Ce noapte de noapte-a vegheat,
La boală și grea suferință
Ea lacrimi în noapte-a vărsat.

Vin gânduri atâtea să-nșire
Noiane întregi de-amintiri;
Lăsând fiecare-n simțire,
Amprenta curatei iubiri.

Mi-apare și-acuma în minte,
Tabloul când mama sfios;
Deschidea Scripturile sfinte
Și falnic citea de Hristos!

Era cea mai scumpă povață!
Aleasă pentru copilul său,
S-o poarte cu grijă în viață;
Când anii veni-vor mai grei.

Vorbea de iubirea cea mare
De jerfa sfântă a Lui Isus!
De viața cea fără moarte,
De lacrimile lui Isus.

Mi-a dat atâtea povețe
Cum să-l urmez pe ISUS
Dar lumea asta înșelătoare
Din calea cea sfântă m-a smuls.

N-am asculat a ei povață
Nici sfaturile ce mi-a spus
Dar suferit-am pentru ele
Pe patul morții am ajuns.

Și ani întregi de -ntunecime
Mi-au bântuit viața mea
Dar El, Isus, bunul, preasfântul.
S-a îndurat a mă ierta.

Acum ne bucurăm cu toți,
În casa Domnului Isus,
Părinți, frați, nepoți
Cu toți Îi mulțumim Lui, la Isus!

Plutește-n aer o dorință
Aceasta e dorința mea
Să -mi vină copiii la Domnul
ȘI soțul, deasemenea.

Atunci inima-mi va fi voioasă
Și pe Domnul voi preamări
Dar până atunci, striga-voi „Doamne„
În casa mea Te rog să vii!

O, Isuse, ăsta-i dorul!
A miilor de credincioși
De aceea, întruna Te-om ruga;
O, nu-i lăsa... O, nu-i lăsa!