Parintii
E timpul sa ingrijim de ai noștrii batrani,
Caci viata lor scurta se scurge incet,
Si toti ii alunga, caci nu mai sunt buni.
E timpul sa facem mai mult pentru ei,
Sa fim alinare sa nu mai fim lei.
E timpul sa luam pe umeri, anii grei,
Ce apasă incet pe batranii grei.
E timpul sa dam mandria jos,
Sa luam in brate pe "baba", pe "Moș".
Sa le spunem din nou: "parintii mei"
Sa ii iubim pentru ca sunt "ai mei".
Ii ridiculizam ca nu stim nimic.
Nu stim off ul lor sau cat stau in frig.
Ii facem batrani, inculți si trecuți.
Nu stim dorul lor si ochii pierduți
Nu stim inima ce plange mereu:
"Oh, de ai veni-napoi, copilul meu!"
Nu stim noaptea lor si greu in suflet.
Cum ruga lor uda de lacrimi amare,
Topește obrazul plin de îngrijorare,
Lăsând urme fine in pielea zbârcita,
Ce nu-i sărutată si îngrijită.
E timpul sa ingrijim de batrani,
Ce fost odata parintii nu străbuni!
"Părinții noștri" este o poezie profundă despre sentimentul de dor și puterea iubirii părintești. Autorul descrie experiența dureroasă a depărtării de familie, ilustrând prin versuri puternice dorul față de părinți și casa natală. Versurile evocă un portret emoționant al părinților în rugăciune, plini de lacrimi și credință. Mesajul poeziei este o invitație la introspecție și la reevaluarea deciziilor personale, conducându-l pe cititor către o revenire la rădăcini, inspirată de dragostea și rugăciunile părinților. Poezia este, de asemenea, o poveste despre transformare și credință, arătând puterea rugăciunilor părinților în formarea noastră ca oameni.