Ce gol sunt Doamne fără Tine,
Un abur spulberat de vânt,
O piatră seacă scufundată,
De valurile ce nu plâng.

O pană dusă în pustie,
De suflu rece din apus,
Sunt un nimic fără speranță,
De ochii Tăi când sunt ascuns.

Ce sunt eu Doamne fără Tine,
Sub cerul ce-i deasupra mea,
O pasăre fără de aripi,
Uitată de privirea Ta.

Un strop de rouă-n miez de ziuă,
Topit de arșiță și dor,
Uscat de tot ce mă desparte,
De Tine și de-al Tău izvor.

Ce sunt Isuse-n miez de noapte,
Departe de lumina Ta,
O candelă ce-i fumegândă,
Ce nu se poate-nflăcăra.

O umbră seacă de iubire,
Din stol de păsări ce-a căzut,
Rapusă-n zbor de vremea care,
Ea este un necunoscut.

Ce sunt sub stele când sunt singur,
Cu lacăte pe buze eu,
Ce sunt pe mare fără Tine,
Când tulburată-i Dumnezeu.

Ce-s în pustiu fără prezența,
Care mă poate-nviora,
Fără de Tine lângă mine,
Vre-o dată eu n-o pot avea.

O Doamne ce sunt fără Tine,
Prin pribegi-acestei lumi,
Fără de clipa cercetării,
Fără a Tale vii minuni.

Sunt timpul întristarii care,
Îmi sapă văile adânci,
Sunt fără Tine șerpuirea,
Ce trece ea doar printre stânci.

Ca să mai fiu... nu vreau vre-o dată,
Fără de Tine pe pământ,
Căci fără Tine mi-este viața,
Un praf ce-i spulberat de vânt.

Fără de Tine sunt o floare,
Ce-i ofilită ea mereu,
Absentă de acea prezență,
Ce ești doar Tu... Tu Dumnezeu.
Amin