Dincolo de-a mea privire,
Dincolo de răsărit,
Dincolo de nori, de stele,
Este Cel ce m-a iubit,
Pe o cruce blestemată,
Viața când pe ea și-a dat,
Pentru mine când în urmă,
Slava... cerul a lăsat.

Dincolo de zări senine,
De-orizontul cel întins,
Este Cel prin suferință,
Moartea cruntă ce-a învins,
Să am parte de-ndurare,
Când pe nor va reveni,
Să am parte de răpire,
Totul când se va sfârși.

Dincolo de-a mele vise,
Este împlinirea lor,
Mă grăbesc s-ajung în grabă,
Unde curge un izvor,
Doar de ape cristaline,
Fără valuri ce acum,
Se ridică să oprească,
Mersul meu pe-al vieții drum.

Dincolo de răsăritul,
Ce îl am eu zi de zi,
Dincolo de asfințitul,
Ce încearc-a se grăbi,
Vreau s-ajung căci doar acolo,
Pot odihnă să găsesc,
Pot iubirea cea mai mare,
Dincolo să o-ntâlnesc.

După apele întinse,
Văile ce se întind,
Vreau s-ajung la pieptul care,
Pot eu fericit să plâng,
Să-L cuprind și-o sărutare,
El pe frunte să îmi dea,
Să îmi spună... , , slugă bună,
Vino... căci tu ești a Mea.

Să petrec o veșnicie,
Doar cu El eu îmi doresc,
Străzile ce-s aurite,
Zi de zi să le pășesc,
Unde nu e suferință,
Dincolo de întristări,
Este locul bucuriei,
Dincolo de-albastre zări.
Amin