Paradoxul timpului prezent
autor. Diana (G. U)

Trăim vremuri dorite de cei care așteaptă ceva, nedorite de cei ce nu știu ce așteaptă.
Este vremea multor cunoștinți dar puține experiențe.
Trăim printre multe cuvinte dar suntem tot mai tăcuți.
Privim mai departe dar nu ajungem nicăieri.
Este timpul multelor idei dar care rămân conservate, neproductive.
Evanghelizăm oameni spre bine, făcând tot mai mult rău.
Declarăm mai multă iubire dar urâm mai mult.
Suntem încătușați cu libertatea.
Oamenii sunt rătăciți printre multele semne de circulație.
Setoși lângă izvoare.
Flămânzi la mese bogate.
Suntem înfrigurați sub soare.
Pământul se învârte dar totul rămâne pe loc.
Multă bunăvoință pe faptele altora.
Ducem sarcini dar nu pe spatele nostru.
Însarcinăm ce nu ne este dat.
Mergem paralel cu ce se îndreaptă spre cer și spunem că suntem bine.
Ascundem sub oglindă răutatea.
Uităm să dăm masca jos chiar dacă aerul e curat.
Aruncăm vina pe alții căci ne este teamă de răspundere.
Ne vedem cineva pentru că alții nu ne văd.
Însă totul e deșertăciune trecătoare, E vremea clipelor din urmă.