Pe drumul vieții valuri se ridică, și vântul bate-adesea-n drumul meu,
La cârma bărcii mele-ntotdeauna, e numai Unul... este Dumnezeu.

Pe cale către cer e întristare, alerg... vreau fericirea să-ntâlnesc,
Mai vreau acea iubire fără margini, căci vreau atât de mult eu să iubesc.

Pe calea către cer mi-arunc privirea, s-ajung unde nu-s lacrimi de dureri,
Acolo aș dori eu veșnicia, ca s-o petrec... doar unde-s primăveri.

În urmă nu privesc căci suferința, doar răni adânci ea mie mi-a lăsat,
Nu vreau ca să îmi stea în faț-o clipă, căci doar dureri ascunse ea mi-a dat.

Pe drumul vieții vântu-adesea bate, furtuna se arat-adeseori,
Dar nu mă las... mi-e pasul mai în grabă, și-a mea dorință este după nori.

Privesc spre izbăvirea care vine, spre ziua-n care Domnul va veni,
Orice aș întâlni pe drum în față, o clipă eu pe el nu voi opri.
Amin