De n-ai iubire-n tine, sa taci... să nu vorbești,
Căci fără de iubire, mereu poți să rănești.

Cu-o inimă-mpietrită, nu poți vre-o dat să plângi,
Cu cei ce-s triști pe cale, tu poți doar să îi frângi.

De ești gol tu de milă, să nu încerci vre-o dat,
De tine ca să fie, cel trist el mângâiat.

Căci cei fără de milă, ei pot mereu răni,
Aduc amare lacrimi, pe-oriunde ar păși.

De ești nepăsare să nu-i încurajezi,
Pe cei plini de durere, durerea lor n-o vezi.

Nu poți vre-o alinare, vre-o dată să le dai,
De ești în nepăsare, tu alinare n-ai.

De n-ai nici bunătate, de cel ce e zdrobit,
Să stai mult mai departe, căci va fi nimicit.

De ura ce în tine, la pândă stă mereu,
Nu ca să facă bine, ci ca să facă rău.
Amin.