Nu-s vrednic de iertarea Ta, nici de a Ta iubire,
Nu-s vrednic eu de harul Tău, ce-aduce o trezire.
Sunt păcătos și aș dori, să nu mai fiu vre-o dată,
Aș vrea să fiu ca Tine... blând, și fără de vre-o pată.
Nu-s vrednic dar eu știu că Tu, ești plin doar de iubire,
Nemărginit ești Tu de bun, mi-ai dat o nemurire.
O dragoste fără sfârșit, eu am văzut la Tine,
Ce ma condus de la-nceput, ce mi-a făcut doar bine.
Nu-s vrednic de-ndurarea Ta, care mi-a dat salvare,
Din lanțul morții ce mi-a dat, de sus eliberare.
Avânt în zbor spre veșnicii, mi-ai dat întotdeauna,
Speranța că la un sfârșit, eu voi purta cununa.
Nu-s vrednic Doamne de-auzi, un glas ce mângâiere,
Mi-aduce-atunci când sunt lovit, când simt numai durere.
Dar rana mea Tu ai văzut, mi-ai dat și vindecare,
Să înțeleg cât ești de bun, și cât ești Tu de mare.
Amin