Dumnezeule a toate, știutor pe-acest pământ,
Cel care desparți și marea, care mustri orice vânt,
Cel care oprești și timpul, care moarte-ai biruit,
Tu privește azi pământul, care este rătăcit.

Doamne este amăgirea, mare azi printre creștini,
Merg pe căi alăturate, însă nu sunt pelerini,
Inimile au lipite, de pământu-ntunecat,
Spun că sunt creștini dar Doamne-a Ta poruncă au uitat.

Se lovesc cu pietre multe, între ei azi se urăsc,
O invidie-i apasă-n loc ce nu-i Dumnezeiesc,
E luat numai cuvântul, care-i după placul lor,
Aripile le au frânte, dar nu văd... sunt orbi în zbor.

Știm că vezi astăzi pământul, vino-n fața lor acum,
Pe-ale Tale brațe Doamne, să le fie-al vieții drum,
Să nu meargă-n rătăcire, cei creștini ce se numesc,
Plini de modă... plini de sine, și de lumea ce-o iubesc.

Adu astăzi o trezire, Doamne-n bunătatea Ta,
Ca aleșii Tăi Isuse, ei să poată-nainta,
Dar a lor înaintare, înspre Tine Dumnezeu,
Ea să fie... nu pe urma, rătăcit-a celui rău.

Curăță poporul Doamne, de mândria ce-a intrat,
Printre cei creștini ce astăzi, în ascuns s-au lepădat,
Formele ce-s de evlavii, șterge de pe fața lor,
Căci fățărnicia-i duce-n rândul celor ce cobor.

Tu alungă bârfa care, loc de cinste azi și-a luat,
Printre-ai Tăi copii Stăpâne, care i-ai răscumpărat,
Se ascund la colț de stradă, pe-a lor frați ei îi bârfesc,
Cu un zâmbet fals pe față, stau atunci când să-ntâlnesc.

Scutură poporul Doamne, nu lăsa să-l ducă-un vânt,
Mai departe azi de Tine, pe al mării reci adânc,
Tu ridică-l din mocirla-n care azi s-a așezat,
E mocirla care-n haina, iadului l-a îmbrăcat.
Amin