Ce e astăzi pocăința, ce-i trăită pe pământ,
Oare este lucrul care-a fost cerut el de un Sfânt? ,
Sau e modă, eleganță, un concurs a devenit,
Un confort ce-i fără cruce, în zadar s-a poruncit.

Astăzi lupta nu-i cu răul, între culte e război,
Nu-s primiți în ele-aceia, care sunt plini de nevoi,
Judecata-i la amvoane, se ucid suflete vii,
De acele guri înalte, fără har din veșnicii.

Plină-i doar de-nțelepciunea, dobândită pe pământ,
Însă-n fața Celui veșnic, este uscăciune-n vânt,
Plină-i doar de bogăția, ce odat va rugini,
Harul este-ascuns El astazi, de talente zi de zi.

Căci ajunși sunt azi în frunte, cei ce-s pe picioare mari,
Plini de eu și plini de sine, dar de suflete gropari,
Nedeosebiți de lume, cu mașini mari vin mereu,
Și cu haine mult prea scumpe, îl vestesc pe Dumnezeu.

Stă teologia-n locul, cel înalt... printre eroi,
Care stau pe trepte-nalte, însă ei de Domnu-s goi,
Căci mândria este starea, ce creștinii ia cuprins,
Focul rugăciunii este, de cei ce se cred mari... stins.

Nu mai vede lumea-n omul, care este pocăit,
Traiul care-n lumea largă, el nu poate fi găsit,
Mese lungi, îmbelșugate, și mai lungi călătorii,
Azi se fac printre creștinii, care cred că ei sunt vii.

Însă răul stă la pândă, cu bani mulți, multe plăceri,
A condus astăzi creștinii, pe mai multele cărări,
Cu spectacole frumoase, stadioanele-au umplut,
Cei care-au uitat că Domnul, suferind urca tacut.

Cu-ale Sale răni pe cruce, lumea evangheliza,
Cu-a Sa moarte-ngrozitoare, oamenii El mântuia,
Fără multă gălăgie, El elibera mereu,
Sufletele chinuite, ce erau de cel ce-i rău.

Însă azi... o amăgire, a pătruns și nu-i simțit,
Harul... căci sunt multe gâturi, care scot un zăngănit,
Rătăcirea stă în fața, celor care ei nu știu,
Că au pasul către moarte, pribegind azi prin pustiu.

De ar face o trezire, Dumnezeu acum de sus,
S-ar trezi întreg pământul, ar privi numai în sus,
Și ne-am pocăi cu toții, doar în dragoste uniți,
Fără cult... religii multe, ca să fim la cer răpiți.
Amin