La fel precum lumina trece
Prin orice este transparent
Așa și credința răzbește
Prin a râului vieții curent.
La fel precum stătea și Moise
Pe malul mării-nfricoșat
Și tu, gândește-te amice
De câte ori așa ai stat?
În față marea-nvolburată,
În jurul tău doar disperare,
Din spate nu se-aude-a bine
Iar gânduri negre-ți dau târcoale.
Dar iată că Dumnezeu pune
Zid între tine și dușman
Și apoi în marea cea adâncă
Îl vezi pierind pe Egiptean.
Ești liber, da, Slăvit să fie
Al nostru scump Mântuitor
Căci El este Domn în vecie,
El, credinciosul Salvator.