Un om ce îl chema Matei
Și-a cumpărat un loc la malul mării
Și-a construit apoi o casă pe nisip
Mare, frumoasă că veneau
S-o vadă mulțimi din largul zării

Un altul, Toma, a urcat pe munte
Și pe o stancă mare a-nceput
Să construiască cu trudă și sudoare
O casă luminoasă și curată
Un colț de rai lui Dumnezeu cerut.

Și-n vremurile care au trecut
Au venit ploi, furtuni amarnice
Și valuri în șuvoaie au lovit
Casa zidită pe nisip și-au luat tot.
Au fost astfel zadarnice

Și plânsu-amar și rugăciunile
Casa s-a prăbușit fără scăpare
Cu tot ce-a fost în ea
Degeaba mai striga Matei
Toate s-au spulberat în mare.

Dar sus pe munte, Toma-n casă
Privea furtuna pe genunchi, smerit
Când revărsări de ape mari venit-au
Da, casa sta-n picioare
Că Stânca o ținea! Deci, negreșit

De te apuci să construiești o casă
Ca temelie Stânca să alegi
Și în furtuni și-n revărsări de ape
Va rămânea-n picioare că altfel
Ce-ai semănăt, aceea-ai să culegi!