Petrică și bețivul
Autor: Viorica Mariniuc  |  Album: In principio erat verbum...  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de vimara62 in 25/07/2023
Bețivul din capăt de sat
Vorbește cu sine mereu,
Iar pașii l-ascultă cu greu
Deși, de o vreme, străbat
Același traseu.

Îl arde, îl plouă, îl ninge
Sub cerul senin sau noptatic;
Iar când se ridică, molatic,
Din nou slăbiciunea-l învinge
Și-l ține ostatic.

La crâșmă sătenii se-adună
Pe rând, apoi pleacă acasă;
Doar unul se zbate ca-n plasă,
E prins de-o pornire nebună
Și nu se mai lasă.

— De ce nu pot unii a-și face
C-un strop de voință hotarul?
Zicea într-o zi cârcimarul,
Văzând pe-omul nostru cum zace
Cât ține trotuarul.

Păcat! E doar om, nu-i burete
Şi-atâta beție te strică.
La masa din colț, nea Petrică,
Trăgând din țigară cu sete,
Începe să zică:

— Adică doar ce-i la vedere
Și-ți șterge mândria-i păcat? !
Dar omul cu gând necurat
Sub vorbele unse cu miere
O fi ne'ntinat?

Și cel care vede săracul
Și-l lasă lipit de pământ,
Bătrânul îl lasă înfrânt
Și-și ține în cinste doar sacul
E poate vreun sfânt? !

Ce spuneți de cel ce bârfește
Și cel ce iubește minciuna?
Dar cel ce-și înalță tribuna
Din care spre alții privește
Și judecă-ntruna?

Păcatul e-aici, e aproape,
Întruna-nnoiește chemarea,
Iar când se termină umblarea
Tot omul va vrea ca să scape,
Dar unde-i scăparea?

De ce să gândim ca naivii?
Cel care nu este iertat,
Prin jertfa ce-n dar ni s-a dat,
Oricât dezaprobă bețivii,
Nici el nu-i salvat.

— Ei, lasă, Petrică, morala!
Zâmbi cârciumaru-ntr-un dinte –
Că strici, cu-ale tale cuvinte,
Tot cheful, ținând socoteala
De cele preasfinte.

Că eu am vorbit de măsură,
Iar tu despre sfinți ne vorbeşti;
Văd totuși că vinu-l cinstești;
Mai soarbe din cană o gură,
Să simți că trăiești.

Priveşte Petrică-n podele
Şi n-are la dânsul cuvinte,
În piept simte-o mână fierbinte,
Sub pleoape se-adună perdele
De-aduceri aminte.

Termină paharul şi pleacă.
Ceilalți, între dânşii, îşi spun:
„Lăsați-l – un mic gărgăun –
De-i trist ori bolnav, o să-i treacă;
Sau poate-i nebun.”

Şi vinul se scurge-n pahare…
E bine când nu e Petrică!
De ce ar bea omul cu frică
Sau jenă, când vrea oarecare
Palavre să zică?

***
„Ce fac?” se gândește Petrică,
Odată afară ajuns;
Apoi, de neliniști pătruns,
Spre stele privirea-și ridică,
Dar n-are răspuns.

Frisoane îl mușcă de piele,
E frig și bețivu-a plecat,
Cu pasul încet, clătinat,
La casa cu gard de nuiele
Din capăt de sat.

O rază de lună se cerne
Pe-obrazul cu lacrimi perechi,
Pe gândul la vremuri străvechi
Când sta cu bunicu-ntre perne
Doar ochi și urechi.

În camera albă și mică
În care bunicul zăcea
Atâta-mpăcare era!
De asta-i plăcea lui Petrică
Acolo să stea.

„Tot omul se naște și moare,
Nepoate! Tu uită-te sus;
Nu fi de-ale lumii sedus,
Căci singura noastră salvare
E Domnul Isus.

Nu-ți pară așa, o poveste:
Cu cerul să fii împăcat,
Auzi, să nu uiți niciodat'!”
Dar timpul s-a scurs fără veste
Și el a uitat.

„Aș vrea – își șoptește Petrică –
Să-mi spună un clarvăzător
De ce sunt așa temător;
Aș vrea să trăiesc fără frică,
Dar nu mi-e ușor.

Iar cei dimprejur îmi dau sfaturi:
Să las eu gândirea aceasta
Că-s om de-omenie și basta;
Iar când mă mai pierd prin oftaturi
Îmi spune nevasta:

«Ești blând și milos cu săracii,
Nu blestemi, nu judeci, nu furi;
Chiar dacă mai minți sau înjuri,
Ești om, și apoi chiar copacii
Mai au uscături.

Nu umbli prin șanțuri, ca unii,
De ce ești așa stânjenit?
Erai un bărbat liniștit,
Iar azi te-obosesc gărgăunii
Și umbli-amețit.

Eu văd că nu-i bine cu tine,
Că tu, de o vreme încoace,
În suflet n-ai umbră de pace!
Bărbate, te faci de rușine
Și asta nu-mi place. »"

Așa-i, cui să-i placă de dânsul?
Era jovial și blajin,
Vedea cu mult drag de cămin,
Iar astăzi îl zbuciumă plânsul
Așa, din senin.

Ar merge spre casă 'nainte,
La fel de-abătut și învins…
Dar, nu, căci un gând l-a cuprins.
Și-n locul acela din minte
Pornește întins.

***
În noaptea cu lună și stele,
De vrei pe Petrică să-l cați,
Un drum pietruit să răzbați
Și-n casa cu gard de nuiele
Găsești doi bărbați.

Și poate afla-vei motivul
Cu care-n genunchi s-a lăsat
Petrică, cu glas lăcrimat;
Și-alături, în lacrimi scăldat,
Vorbește cu cerul bețivul
Din capăt de sat.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 321
Opțiuni