Dacă ne numim creștini
Autor: Alexandra Flămînd  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lenuta.flamind in 31/07/2023
Dacă ne numim creștini să o dovedim prin trăire
Nu ne putem numi creștini fără rod și împlinire
Cuvântului desăvârșit trimis din cer de sus.
Să-l trăim mergând pe urmele Mântuitorului Isus.

Dacă ne numim creștini vom trăi după Cuvânt.
Voia Tatălui din cer va fi-n inimă oricând.
Vom avea o teamă sfântă și vom asculta.
De poruncile divine, vom împlini doar voia Sa.

Dacă ne numim creștini vom iubi neîncetat
Nu doar vorbe ci cu fapta slujind cu ce ne-a dat
Dragostea se-apleaca, șterge lacrimi și durere
Dragostea jertfeste tot și nimic în schimb nu cere

Dacă ne numim creștini nu trecem nepăsători.
Pe lângă orfani, pe lângă durere și mari nevoi.
Creștinii nu trec pe-alaturi, privind cu dispreț.
Dacă ne numim creștini, lucrul acesta cere-un preț.

Dacă ne numim creștini blândețea ne înnobilează.
Purtăm chipul cel ceresc, fața Lui ne luminează.
Nu poți fi tiran și rău și să te numești creștin.
Creștinii sunt buni și blânzi răspândind parfum divin!

Dacă ne numim creștini viața ne este lumină.
Faptele noastre vorbesc și suntem fără de vină.
Dacă ne numim creștini nu-i lumina sub obroc
Ci e pusă intr-un sfesnic cu untdelemnul la un loc

Dacă ne numim creștini ne găsiți la rugăciune
Pe genunchi la stăruință greul Domnului a-i spune
Nu ne veți găsi vreodată într-un loc plin de păcat
Dacă ne numim creștini, avem viața, cugetul curat.

Dacă ne numim creștini arde-n noi focul credinței.
Mutăm munții de-ndoiala, urcăm pe culmea biruinței.
Duhurile cele rele ni se supun și fug de la noi îndată.
Dacă ne numim creștini, Dumnezeu ne este Tată.

Dacă ne numim creștini nu-i in noi formă de credință
Ritualuri și manifestări ci inchinarea-n biruință.
Dacă nu-i în noi Hristos, dacă nu-i puterea Sa
Noi nu ne numim creștini, voi nu ne puteți urma.

Dacă ne numim creștini suntem una în Hristos.
Suntem plini de bucurie, drumul nostru-i luminos.
Dacă nu zăriți lumina, dacă nu-L vedeți pe El.
Nu suntem creștini ci viața e-o amăgire de-orice fel.

Dacă ne numim creștini nu există-n noi neiertare.
Nu există gând murdar niciodată răzbunare.
Duhul celor ce-s creștini este blând și domolit.
Dacă ne numim creștini noi iertăm necontenit

Dacă ne numim creștini vom trăi neprihănirea
Gustăm harul îndurarii și-n piept avem bucuria.
Ochii ridicăm spre zare, inima e-a lui Hristos.
Dacă ne numim creștini trăim viața cu folos.

Dacă ne numim creștini, aici suntem doar călători
Nu ne leagă glia aceasta comoara e dincolo de nori.
Dacă ne numim creștini noi suntem din Dumnezeu.
Trăim ca El, vorbim ca El, iubim, nădăjduim mereu.

Dacă ne numim creștini vom pleca de pe pământ.
Ca un stol de pasarele vom pleca la cel Preasfant
Va vedea întreg pământul cum ne ridicăm în sus.
Către zarea cea senină, să fim veșnic cu Isus!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 410
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni