Nădejdea zilnic te înalță
Și-ți face inima ușoară,
Și-ți umple sufletul de pace.
Ea și din toamna vieții face
O fericită primăvară,
Și raze de lumină te-nconjoară.

În inima bătrână-aduce
A tinereții-nflăcărare
Și dor aprins ca de jăratec,
Că-n glasul ei mereu e cântec
Și-n ochii ei mereu e soare,
Și-n suflet har și binecuvântare.

Nu e nici un om pe lume
Într-atâta de stricat,
Ca să-l biruie impasul,
Încât să nu fie-ntr-însul
Chiar nimic, nimic curat,
Gând spre Dumnezeu-nălțat.

Afli-ntre gunoaie-adesea
Bogății, că te uimești.
Însă caută cu nădejde,
Înfruntând orice primejdie,
Și cu răbdare-ai să găsești
Aur unde nici gândești.

Poți să fugi de gura lumii,
Dacă faci ce nu-i permis,
Poți să te ascunzi de oameni,
Ca să nu te știe nimeni.
După ce te-ai compromis,
Tu ești vrednic de abis.

Că nu poți să fugi de tine
Și de conștiința ta.
Dumnezeu te urmărește
Și-n adânc El te găsește,
Și te judecă prin ea,
Dac-ai refuzat a o-asculta.

Numai osândind păcatul
Și-ndreptând ce poți, căit,
Poți nădăjdui vreodată
Că-ndurarea-ți va fi dată
La un capăt fericit,
Ca să poți fi mântuit.
Amin.
(Marți, 24 noiembrie 2020)