Ca o pânză de păianjen se se întinde încetișor,
Așa sunt creștinii care deși trăiesc, încet mor!
Au părăsit demult cărarea și urmează alt traseu. .
Căci au ales să trăiască după al lor, eu

Ca un vas care se frânge in mijlocul măriii,
Așa este creștinul care doarme in mijlocul adunării! !
Nici nu aude, nici nu vede când furtuna vine,
Și la toate el răspunde, frate eu sunt bine! !

Ca un fier plin de rugină și bătut de ploaie,
Așa e creștinul care alunecă și se îndoaie,
Nici nu simte, nici nu vrea să se vadă în oglindă,
Și așa merge înainte, plăcându-i să se și mintă! !

Ca un cuib rămas pustiu și purtat de vânt,
Așa e creștinul care nu mai stă in Cuvânt! !
Predica nu mai e bună și nimic nu înțelege,
Iar de el pe viitor, doar praful se va alege. .

Ca o arșiță de soare ce vine și se ivește,
Așa e creștinul care pe Domnul îl părăsește! !
Arde un pic și apoi se stinge, nu durează,
Acel om de calea dreaptă tot mai mult se îndepărtează,

Ca o cucuvea ce cântă noaptea singură pe gard!
Așa sunt creștinii care pentru Domnul nu mai ard,
Și se duc înspre pierzare, dar ei cred că sunt chiar bine! !
Și apoi urmează căzătura dar nu am de ce se ține,

Cum e pasărea in laț prinsă și fără de scăpare. .
Așa e creștinul care, deși e lovit nu-l doare! !
Și încet se duce-n valea care duce la mormânt,
Fără ca să aibă parte de Cel ce veșnic e Sfânt.