Nu-i nimeni veşnic pe pãmânt,
Oricât de tare s-ar lega,
C-un sentiment sau c-un cuvânt,
De casa sau de viaţa sa!

Şi nimeni nu-i netrecãtor!
Ci, mai curând sau mai târziu,
Va fi, cum sunt toţi cei ce mor:
Încredinţat unui sicriu!

De-ai înţelege, cât de cât,
Cã eşti un abur, un suspin,
C-aşa-a fost scris de la-nceput:
Când pleacã unii, alţii vin.

Din mare iei şi-ai vrea sã torni
O picãturã-ntr-un pahar;
Dar, iatã cã-i aproape plin:
O viaţã ai! Trãieşte-o, dar!