Prin colbul ars al vietii mele trec mereu
Si ranile deschise ma dor iar neputinta-i seaca 
Si tot ce e, ce-a mai ramas din visul meu
E doar sperata rugaciunii si
picatura din credinta prea saraca
Si-ncet luminile se sting
si-n jur e o liniste pustie... 
Caci am pierdut tot ce-am agonisit
in zilele acestea reci...
Si pacea sufletului meu este pierduta pe vecie.
Te rog Isus, nu ma lasa ,
nu vreau sa pleci...
Pierdut in zdretele iubirii si
inrobit de patimi, prin haosul de simturi,
de strigate, de soapte
o singura-ntrebare din nou iar se renaste:
"Strajerule mai este mult din noapte?"
Cu fruntea-nvolburata de negura uitarii
Cu ochii plini de lacrimi incerc sa ma adun.
Sa pot privi acolo spre capatul Salvarii
Si totusi mii de soapte ma incoltesc pe drum;
Sunt soapte de indoiala, de ura, chiar de frica...
Chiar tu, un pacatos in zdrente, chiar tu sa te ridici?
Si-n toata-nvalmaseala ... o adiere, un susur se aude.
E glasul Celui care L-am parasit candva aici
Asa duios vorbeste si bland ma inconjoara:
"Copilul Meu ridica-te din colbul de pe drum
Stiu ca tarana te apasa si porti o grea povara.
Intoarce-te din ratacirea vietii, hai vino chiar acum!"
Si de-ar veni in gandu-mi chiar mii de intrebari
De ce atatea clipe cu multe amaraciuni?
Cand nu mai ai sperante si vin chiar si incercari
Raspunsul il gasesti acolo, trecand de-atatea slabiciuni.
E chiar puterea de a fi tare atunci cand lacrimi au cazut .
E doar iubirea care-nvinge, al mortii bold intunecat;
E si speranta mangaierii atunci cand cerul e tacut
Si viata intreaga daruita cand Fiul scump si drag Si-a dat
Si chiar in zdrente daca ar fi sa bat in fiecare poarta
Si vanturi umede, si ploi sa imi brazdeze fata
Daca ar trebui tot sa jertfesc si sa platesc pretul cu viata
Eu nu ma tem, caci El, Isus mi-a oferit speranta.