Au venit ploile!

Ca lacrimile calde ale verii care știe că nu mai are mult de stat,

ca obrajii plânși, neșterși ai fecioarelor care nu vor să plece de-acasă în ziua nunților;

Ca lenea razelor solare ce întârzie să se adune,

când sunt chemate de soare, să-i mângâie fața roșie, regret că pleacă.

Ca otava cosită și îngălbenită, căzută pe pământ,

ca strigătul câtorva păsări ce s-au rupt de cârd și au pierdut rândul suratelor;

Ca florile teiului, uscate ce-și scutură polenul...

Ca înserările lungi... nehotărâte să intre în noapte.

Ca apa tulburată de copita calului și plesnitura biciului.

Ca tulburarea apei lovită de pietre...

Ca galbenul trist din frunzele pomilor roditori.

Ca norii ce s-au deșirat până la pierderea identității...

-Au venit ploile!

Lacrimile verii cu plânsul în sânul grădinilor, pădurilor...

-Au venit ploile!

Să stâmpere setea pământului încântat de soarele verii.

-Au venit ploile!

Sufletul meu ar vrea să le-mpingă cât mai departe,

să nu se deschidă larg, ușa toamnei,

bogată în roadă dar arogantă în splendoarea jupoanelor,

pe care i le dansează frenetic vântul...

14 august 2023