De ce-ai lăsat să curgă, pe cruce fără vină, al Tău Isuse sânge, când erai răstignit,
N-am meritat iubirea, n-am meritat nici jertfa, ce Doamne ai adus-o, când erai pironit.

De ce-ai lăsat să-ți facă, atâtea răni pe spate, acel bici fără milă, mereu care lovea,
Tu Domn al mântuirii, de ce-ai tăcut spre moarte, și-atunci când de pe margini, mulțimea te scuipa.

De ce-ai lăsat în urmă, acele ce-s divine, să vii Tu pe pământul atât de păcătos,
Ce ți-a adus durere, și-atâta suferință, o moarte chinuită, iubitule Hristos.

De ce-ai băut paharul, cel plin de-amărăciune, de ce-ai vărsat pe pietre-n grădina Ghetsimani,
Acele lacrimi care, erau ele de sânge, când te-am vândut pe Tine, doar pe treizeci de bani.

N-am meritat o clipă, să ierți păcatul care, te-a-mpins pe dealul morții, pe cruce ce te-a pus,
N-am meritat iubirea, atunci ce-ai arătat-o, când mijlocea-i la Tatăl, privind mereu în sus.

N-am meritat o jertfă, ce este-atât de mare, dar Doamne ai adus-o, căci dragoste-ai avut,
Și-acum o ai Isuse, vedem a Ta iubire, Tu ne iubești și astăzi, ca și la început.

Îți mulțumim întruna, te lăudăm în toate, te preamărim Isuse, cât suntem pe pământ,
Vom înălța cântarea, mereu de biruință, și vom striga spre ceruri, ești sfânt ești sfânt ești sfânt.
Amin