Cine își dorește cerul,
Să-și ia crucea să pășească,
Zi de zi să se îmbrace,
Cu o haină de mireasă,
Să nu murmure o clipă,
Să rămână-n voia Sa,
Și să caute odihna,
Veșnică ce va fi ea.

Cine își dorește viața,
Să se-ncreadă-n Dumnezeu,
Fără de cârtiri să fie,
Oricât drumu-ar fi de greu,
Și să cânte-ntotdeauna,
Chiar și când vor suferi,
Căci pe drumul către viață,
Lacrimi multe doar vor fi.

Vor fi plânsete și jale,
Și suspine-or întâlni,
Căci spre viața cea din ceruri,
Mare greu vor întâlni,
Lupta va fi una mare,
Dar vor fi biruitori,
De-și vor aținti privirea,
Dincolo de-ntinșii nori.

Cine își dorește Raiul,
Să privească doar spre el,
Și în toate să se vadă,
Cel mai... cel mai mititel,
Căci spre Rai e calea-ngustă,
Nu oricine va putea,
Ca pe ea doar să rămână,
Căci e-o cale ce e grea.

De-ți dorești și tu... pornește,
Prin furtunile de vânt,
Mergi pe marea tulburată,
Spre-al ei mal mereu cântând,
Vei sfârși unde nu este,
Greul astăzi ce e greu,
Vei sfârși în bucurie,
Căci în cer e Dumnezeu.

Vei sfârși la ape care,
Niciodat nu vor seca,
Dacă astăzi mergi mai iute,
De urci dealul Golgota,
Te așteaptă bucurie,
Fericirea vei găsi,
Care niciodat nu are,
Vre-un sfârșit... nu va sfârși
Amin