Oricât de amară-i viața,
Tot aș vrea să o trăiesc,
Voi gusta din ea doar mierea,
Ce mă face să iubesc.

Voi privi doar înainte,
Anii grei voi îngropa,
Voi călca pe uma care,
A lăsat-o... dragostea.

Oricât plânsul urmărește,
Să mă ducă unde vrea,
Voi zâmbi întotdeauna,
Căci iubesc făr-a-nceta.

Voi zâmbi pe timp de ploaie,
Căci privesc eu după nori,
Bucuros până-n apusul,
Zilelor ce-ncep în zori.

Oricât vale-ar fi de lungă,
Tot aș vrea să trec prin ea,
Căci prin valea cea adanc-am,
Întâlnit iubirea mea.

Este ea și în cuptoare,
În necazuri o-ntâlnesc,
Căci prin toate cele grele,
Ea mă face să iubesc.

De-i ascunsă și cântarea,
De-a mea inimă mereu,
Voi cânta întotdeauna,
Dragostea lui Dumnezeu.

Căci ea îmi deschide gura,
Doar pentru a laudă,
O iubire-n piept îmi arde,
Nu mă lasă a tăcea.

Oricât lacrima ar curge,
Eu mereu o voi lăsa,
Fața mea să umezeală,
Ca să simt iubirea Sa.

Căci ea rănile le strânge,
Dragostea din loc ceresc,
Oricât ran-ar fi de mare,
Tot mă face să iubesc.

Chiar de se vor trece iute,
Anii vieții ce-am primit,
Îi voi strânge doar pe-aceea-n,
Care eu... doar am iubit.

Să sfârșesc doresc în clipe,
Cu-amintiri care nu dor,
Vreau cu dragostea fierbinte,
Eu în inimă să zbor.
Amin