Umbrit îmi este strigătul Isuse, de norii tulburați ce au sosit, deasupra mea în clipa când pe Tine, eu te-am strigat cu suflet chinuit.

Oprit îmi este glasul de durerea, ce-n jos conduce ea ființa mea, aș vrea să strig mai tare dar puterea, mă lasă și nu pot eu a striga.

Mă lasă alergarea pe cărare, îi este-n deznădejde-a ei popas, în gol îmi duce gândul și privirea, necunoscut de Tine-i al meu pas.

Căci vremea ce-a venit e furtunoasă, și clipele de teamă s-au umplut, plutesc pe amintiri ce-s dureroase, păstrate vii Isus de-al meu trecut.

De stropi de foc stropit eu sunt adesea, și focul lasă urme-n vasul meu, durerea e prea mare căci sunt norii, aduși doar de mânia celui rău.

La capăt mi-este sufletul pe cale, dorința este stinsă de-un sfârșit, te rog de mai voiești întinde-ți mâna, de moarte ca să fiu eu izbăvit.
Amin