De-n jurul meu va sta furtuna, eu voi privi spre Dumnezeu,
Cu El n-am teamă în furtună, cu El nimic nu este greu.

El a creat pământul care, o trecătoare-a devenit,
Spre Patria iubirii Sale, ce are timpul infinit.

De-mi va sta-n față munții... marea, eu tot nu mă voi clătina,
Stăpânul lor... în orice clipă, El stă numai de partea mea.

El poate să usuce ape, El poate munții a-i muta,
Căci pe pământ și sus în ceruri, puterea este doar a Sa.

Iar dacă norii tulburării, deasupra mea vor poposi,
Eu către Cel ce îi străpunge, sub ei mereu doar voi privi.

El poate norii să alunge, s-aducă soarele-auriu,
Să nu mă tem de noaptea care, este stăpână în pustiu.

De vor veni umbre străine, cu șoaptele ce vor răcni,
Voi asculta numai de glasul, strigat de Cel ce va veni.

Doar el mă poate a conduce, spre un liman de suferinți,
Acolo unde nu-i durere, căci este locul celor sfinți.
Amin